UNIVERSITATEA CLUJ – Erik Lincar, noul tehnician al echipei din Liga a II-a de fotbal.
Erik Lincar este noul antrenor al Universității Cluj, potrivit anunţului apărut, marţi, pe site-ul oficial al echipei de fotbal din Cluj-Napoca.
“Sunt foarte fericit că am ajuns la o echipă precum Universitatea Cluj, o echipă iubită în întreaga Românie şi îmi doresc cu ardoare să evoluăm la nivelul Ligii 1”, a declarat tehnicianul în vârstă de 42 de ani.
Erik Lincar îl înlocuieşte la ”U” Cluj pe Costel Enache, care şi-a reziliat luni contractul după ce a ratat promovarea în Liga I. Universitatea Cluj a încheiat sezonul pe locul 2 în Grupa A din play-out, ratând obiectivul de promovare în primul eșalon.
FC Universitatea Cluj şi Costel Enache au ajuns azi la o înţelegere privind încetarea colaborării pe cale amiabilă. Clubul nostru le urează succes în carieră şi le mulţumeşte antrenorului Costel Enache şi membrilor staff-ului său pentru efortul depus în munca realizată aici, la ”U”, conform comunicatului transmis pe pagina clubului.